2011 va fi cel mai sărac în zile libere. Doar şase dintre liberele legale vor fi în timpul săptămânii, aşa că ne odihnim mai puţin în afara weekend-urilor şi a concediilor.
Avem sărbători legale de 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, prima şi a doua zi de Rusalii, Sfânta Marie, Ziua Naţională şi primele două zile de Crăciun. Doar că, prin tradiţie, unele dintre ele pică în week-enduri. Altele aşa s-au nimerit în 2011.
De exemplu, 1 şi 2 ianuarie sunt în acest sfârşit de săptămână. Mai suntem liberi şi pe 24 ianuarie, dată propusă de Senat. 1 mai, adică Ziua Muncii, este înscrisă în calendarul 2011 duminica. 1 decembrie, însă, cade într-o joi, deci e zi liberă în timpul săptămânii.
Şi prima zi de Crăciun cade tot în ultima zi a săptămânii. Cea de-a doua zi a Sărbătorii naşterii lui Iisus va fi însă luni, aşa că angajaţii români vor avea libere trei zile, cât o minivacanţă.
(www.antena3.ro)

Acest articol a fost scris de ceva vreme, insa acum poate reveni in atentia noastra pentru ca apare o intrebare : va fi 24 ianuarie o zi libera? Deocamdata nu, din ce am auzit eu. Am incercat sa ma informez si pana acum raspunsul este negativ.
Ramane insa un zvon cum ca aceasta zi nu a fost inca aprobata cu statusul ei de zi in care nu avem prea multe obligatii. Motivul pentru care aceasta zi ar putea fi declarată zi de sarbatoare legală, nelucrătoare este acela ca se sarbatoreste un eveniment : Principatele au fost unite sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Ramane sa aflam zilele urmatoare decizia finala a institutiilor. Totusi, o zi libera ar fi benefica pentru noi toti, o pauza de la agitatia cotidiana nu face decat sa ne destinda .
Diana
foarte interesant articolul:D..mult succes!!;)
RăspundețiȘtergerechiar sa stii ca e interesant!
RăspundețiȘtergeremulta bafta in continuare:D.foarte tare articolul
RăspundețiȘtergereAcest articol este unul foarte interesant,deoarece este adresat elevilor si lucratorilor;):>
RăspundețiȘtergerebv:D