Faceți căutări pe acest blog

marți, 18 ianuarie 2011

Limbajul, cheia unei relaţii!

     Când se pune problema unei relaţii de cuplu, preocupările comune şi atracţia fizică dintre potenţialii parteneri pălesc în faţa unui alt criteriu, care, adesea, nu este luat în seamă.
     Este vorba despre limbaj. Dacă stilul ei de a vorbi nu se potriveşte deloc cu al lui, lucrurile nu au cum să meargă bine. Iar asta se poate constata chiar de la prima întâlnire, dacă nu cumva chiar din momentul în care apare propunerea.
     Potrivit „USA Today", psihologii de la Universitatea din Texas, SUA, au analizat modul în care vorbesc 40 de bărbaţi, respectiv 40 de femei care au participat la un experiment de speed-dating (întâlniri rapide, în trad.). Studiul psihologilor americani s-a axat în principal pe modul în care oamenii folosesc pronumele personale, articolele, prepoziţiile şi adverbele, cercetătorii pornind de la premisa că oamenii nu sunt foarte atenţi atunci când le utilizează. Când participanţii au fost rugaţi să-şi aleagă un partener sau o parteneră, au optat pentru o persoană cu un stil de a vorbi asemănător cu al lor.
     „Există de patru ori mai multe şanse să te potriveşti cu o persoană dacă stilul tău de vorbire este, în linii mari, acelaşi cu al acesteia", a declarat autorul studiului James Pennebaker. 
                                                                                                                (adevarul.ro)

     Articolul publicat in ziarul Adevarul prezinta in linii mari avantajele comunicarii interpersoanale, in special in relatiile de cuplu.
     Dupa parerea mea, comunicarea este cheia succesului in orice plan, fie profesional sau emotional. Arta de a comunica nu este un proces natural, o abilitate cu care ne nastem; noi învatam sa comunicam. Desi pare simplu, întelesul comunicarii este mult mai complex. Comunicarea are o multitudine de întelesuri, o multime de scopuri si cam tot atatea metode de exprimare si manifestare.
     Cred ca este firesc ca in cadrul unui grup de prieteni, sau in cadrul unei relatii, partenerii sa se atraga in functie de stilul de a vorbi si limbajul pe care il poseda. Este absolut normal ca atunci cand comunicam intr-un anumit fel , sa fim tentati sa impartasim ideile personale cu cineva care vorbeste asemanator. Odata cu descoperirea aceluiasi limbaj, suntem siguri ca si gandurile probabil coincid, iar de aici porneste intreaga relatie emotionala intre oameni.  
     Daca limbajul nu ar exista, cum ne-am mai putea intelege? Cuvintele sunt totul si valoreaza enorm in orice situatie, felul de a vorbi al unui om il descrie mai mult orice. Unei relatii armonioase ii este necesara comunicarea, asadar, cu siguranta stilul de a vorbi al unei persoane trebuie sa coincida in mare masura cu cel al partenerului de viata. 

Mădă

4 comentarii:

  1. Bine punctat, Mada! Comunicarea intr-adevar reprezinta cheia succesului intr-o relatie si nu numai. Putem considera un limbaj comun intre doua persoane un catalizator pentru armonizarea relatiei pe viitor.
    Thumbs up!

    RăspundețiȘtergere
  2. Tot ce pot observa e ca ai surprins foarte bine rolul comunicarii in cadrul unei relatii emotionale.Iar,parerea mea coincide cu a ta:interactiunea,e cheia succesului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aaaa...uitasem sa specific cat de mult iti apreciez contributiile ..Bravo :)

    RăspundețiȘtergere