Marţi, 7 iunie 2011, s-a desfăşurat a IV-a ediţie a spectacolului-concurs “Ciudate”, devenit de 4 ani concurs-performing pentru clasele a X-a de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.
Elevii claselor a X-a, de la A până la H, îndrumaţi de doamna profesor Adriana Jurma, au organizat într-un timp foarte scurt, în cadrul disciplinei Educaţie Vizuală, un adevărat spectacol cu tema: Costum, Lumină şi Culoare. Fiecare clasă a realizat un spectacol de maxim 10 minute prin care a încercat să convingă juriul şi publicul că ei pot fi apreciaţi şi sub lumina reflectoarelor.
Juriul a fost format din profesori şi elevi, reprezentanţi ai Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”, alături de doamna Carmen Moraru, din partea Monitorul de Botoşani.
“Sunt foarte mulţumită de toate clasele, a fost mai bine decât mă aşteptam! Elevii m-au impresionat prin organizare.”, a declarat Adriana Jurma, profesor organizator.
Premierea concursului “Ciudate” va avea loc pe 14 iunie la Cinematograful Unirea din Botoşani, când elevii îşi vor expune şi filmele realizate, în cadrul altui concurs.
Mădălina Iacob
http://dorohoinews.ro/invatamant-383-Spectacol-ciudat-la-Colegiul-Na%C5%A3ional-%E2%80%9CMihai-Eminescu%E2%80%9D!.html
http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=60341
http://ongbotosani.blogspot.com/2011/06/spectacol-ciudat-la-colegiul-national_09.html
http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=60341
http://ongbotosani.blogspot.com/2011/06/spectacol-ciudat-la-colegiul-national_09.html
Foto: Vlad Catana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu