Faceți căutări pe acest blog

marți, 26 aprilie 2011

Adrian Ţuţu- Câştigător la Românii Au Talent

În cea de-a doua zi de Paşte, pe 25 aprilie, a avut loc finala concursului naţional Românii Au Talent. Toţi românii au urmărit cu sufletul la gură talente speciale româneşti, care realmente au încântat publicul.
Am fost uimiţi de vocile spectaculoase ale Rebecai Neacşu, Narcis Ianau, Adrian Ţuţu, Cristina&Alina şi Valentin Dinu, am fost şocaţi de ingeniozitatea soţilor Luca, a barmanului Valentin Luca, împreună cu beat boxul lui Cosmin Agache, iar privirile ne-au fost scăldate prin aprecierea talentului sportiv al trupei Ballance, Ştefan Florescu, grupul Akikai şi gimnasta Medeea.
În cele din urmă, votul publicului a decis. Câştigătorul primului sezon Românii Au Talent este Adrian Ţuţu. El a obţinut premiul de 120000 de euro impresionând atât publicul, cât şi juriul prin harul de a compune versuri pe ritmuri de hip hop, dar şi prin tristă lui poveste de viaţă. Toate compoziţiile lui sunt dedicate părinţilor decedaţi.
"Mă simt foarte emoţionat. Nu mai am cuvinte. Vă mulţumesc! Toată viaţa mea v-o dăruiesc vouă şi sper că melodiile mele să fie un mesaj bun pentru voi", a declarat Adrian Ţuţu.

luni, 18 aprilie 2011

Judeţul Botoşani pe primele locuri la Made for Europe!

În perioada 15-17 aprilie 2011, s-a desfăşurat etapa naţională a concursului Made For Europe, la Piatra Neamţ. La concurs au fost înscrise peste 90 de  de produse finale realizate în cadrul proiectelor de cooperare europeană.
Judeţul nostru a fost reprezentat de elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani, Şcoala “Mihai Kogălniceanu” Nr. 8 Dorohoi, Grup Scolar Industrial Bucecea şi Şcoala cu clasele I-VIII Româneşti. Concurenţii botoşăneni au obţinut cu toţii premii, impresionând juriul cu site-ul, minidicţionarul, calendarul şi cartea cu poveşti din proiectele lor. Iacob Madalina a obţinut locul I, Vasilache Laura- locul II, Toma Mihai-locul III, iar Rinder Lavinia-mentiune.
Pe lângă un concurs bine planificat, concurenţii au avut parte de trei zile excepţionale, organizate până la cel mai mic detaliu de gazdele din Piatra Neamţ.
Mădălina Iacob.



http://cursdejurnalism.blogspot.com/2011/04/judetul-botosani-pe-primele-locuri-la.html






miercuri, 13 aprilie 2011

Interviu cu Cosmin Agache- finalist la Românii Au Talent

http://cursdejurnalism.blogspot.com/2011/04/cosmin-agache-in-exclusivitate-vreau-sa.html 


Buna, Cosmin! Suntem aici pentru a afla mai multe detalii despre participarea ta la concursul naţional Românii Au Talent, difuzat pe postul Pro TV.

Cosmin era foarte grăbit, ocupat cu pregătirile pentru finală, dar şi-a găsit puţin timp şi pentru noi, declarând că ţine foarte mult la botoşăneni.
  1. În primul rând, care este talentul tău şi cum l-ai descoperit?
Talentul meu este beatbox-ul. Prima dată, acum 3 ani şi jumătate, am văzut pe YouTube un beat boxer francez, Joseph Poolpo care mi-a plăcut foarte mult. Am încercat să fac şi eu beatbox. Prima dată, am observat că nu-mi iese şi am renunţat. Dar, timp de 2 ani, cum multă răbdare, am exersat continuu şi am ajuns unde sunt acum!
  1. Cum ai luat decizia de a te înscrie la Românii Au Talent?
În vacanţa de vară, am văzut un promo cu Românii au Talent şi m-am gândit că,poate, voi avea de câştigat dacă mă înscriu.
  1. Ce părere au avut părinţii tăi la inceput, te-au susţinut?
Prima dată, părinţii mei, Maria si Florin Agache, nu au fost de acord să mă înscriu la emisiune deoarece nu înţelegeau "muzica" pe care o făceam şi se gândeau că nu voi avea şanse. Acum sunt mândri de mine!
  1. Ce sentiment te-a încercat atunci când ai intrat prima dată pe scenă?
Când am intrat pe scenă, am avut foarte mari emoţii. Eram neliniştit, deoarece nu ştiam cum va reacţiona publicul său juriul.
  1. Ce părere ai despre membrii juriului?
Cred că membrii juriului au fost foarte bine aleşi, deoarece Andra ştie foarte multe despre muzică, Mihai Petre despre dans, iar Andi Moisescu este încă din 96 în televiziune. Ctoţii au experienţă.
  1. Cum ai primit vestea că ai fost admis în finală?
Când mi-am auzit numele strigat, nu mi-a venit să cred, deoarece era cea mai grea semifinală dintre toate, concurenţii fiind foarte talentaţi.
  1. De cine te temi cel mai mult dintre toţi concurenţii?
Mă tem de fiecare concurent pentru că toţi sunt talentaţi, nu degeaba au ajuns până în finală.
  1. Acum, că ai devenit vedetă botoşăneană, ce impact are competiţia asupra vieţii tale?
De când am apărut la televizor, majoritatea oamenilor care mă văd pe stradă zic: “Uite, el e băiatul de la Românii au Talent!”. Mă bucură foarte mult şi desigur, toţi prietenii mă susţin.
  1. Pentru final, care este mesajul tău pentru public?
Vreau să le mulţumesc din tot sufletul celor care m-au votat şi sper să mă voteze în continuare pentru ca liniile de vot pentru finala sunt deschise!
Îţi mulţumesc şi aşteptăm să te vedem în finala de pe 25 Aprilie, la ora 20:30, pe ProTv!    
     
  Mădălina IACOB, elevă la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani

marți, 12 aprilie 2011

Cosmin Agache şi Florescu Ştefan, calificaţi în finala "Românii au talent"

            Vineri seară, am vizionat cu mult interes şi entuziasm emisiunea "Românii au talent". Starea mea de spirit, alături de a multor botoşăneni, s-a intensificat când au sosit momentele cu Agache Cosmin şi Florescu Ştefan . Am urmărit cu atenţie filmuleţele de prezentare şi „mi s-a făcut pielea de găină”! Urmau botoşănenii!
Numerele celor doi au fost spectaculoase. Mihai Petre nu a avut prea multe de spus după numerele băieţilor, semn că s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor sale . El a precizat că talentul nativ căutat poate fi Cosmin Agache, că acest copil este foarte bun în ceea ce face şi că are personalitate. De asemenea, a sesizat trăirea intensă a copilului în timpul actului său artistic şi i-a prevăzut un viitor plin de succes.
Iată că Botoşani, considerat a fi unul din cele mai sărace judeţe din România, a reuşit să iasă în faţă prin aceşti doi reprezentanţi ai săi. Multe ore de muncă şi-au pus amprenta pe numerele băieţilor. Talentul, curajul de a ieşi din umbră pentru a arăta tuturor ce pot realiza, prezenţa scenică, atitudinea şi încrederea de sine, au convins publicul spectator si telespectator să acorde voturile care le-au adus primele două locuri şi i-au calificat în finala mult visată.
            Cred că niciunul dintre ei nu se aştepta la un dublu verdict câştigător, luând în calcul posibilităţile materiale ale judeţului nostru. Însă locuitorii ţării i-au susţinut pe moldoveni, propulsându-i astfel pe spirala succesului. Teoretic, şansele din voturile locale erau destul de reduse, deoarece Botoşaniul are o populaţie relativ mică şi este unul dintre cele mai slab dezvoltate judeţe din punct de vedere economic. Iar, la faza semifinalelor voturile costă! Şi nu puţin – raportat la nivelul de trai din cea mai săracă regiune a ţării! Dar modestia materială a ţinutului de baştină nu i-a împiedicat pe tinerii noştri să fie cei mai buni dintre cei buni. Concluzia: botoşănenii noştri, de care suntem mândri pe deplin... au talent !
            Ambii concurenţi au fost repartizaţi în aceeaşi semifinală. Dincolo de obligaţia de a concura între ei, în viziunea mea, situaţia reprezintă un prilej de susţinere reciprocă psihică şi morală. Numele celor doi botoşăneni au fost pronunţate primele în cel mai important moment al serii, desemnarea câştigătorilor - ocupând locurile I şi II în cea de-a 3-a din cele 4 semifinale. Emoţiile au fost vizibile, iar, în momentul decisiv, s-au văzut din expresiile, gesturile şi mimica băieţilor.
            Personal am sperat din tot sufletul, până în ultimul moment, la clasamentul final, ca botoşănenii noştri să fie ocupanţii primelor locuri. Şi aşa s-a întâmplat! Am avut aşteptări mari de la ei, le-am apreciat talentele şi i-am susţinut sufleteşte până la încheierea emisiunii.
            În ediţia ulterioară a emisiunii, Andi Moisescu a revenit asupra semifinalei 3 şi s-a declarat mulţumit de rezultatele serii precedente, asta însemnând că şi el, la fel ca noi, a susţinut talentele noastre valoroase.
            Comentariile nu lipsesc pe site-ul postului organizator. Există unii care încearcă să influenţeze opinia publică în defavoarea botoşănenilor noştri. Cu toate acestea, sunt şi foarte mulţi susţinători de toate vârstele. Micuţul Cosmin este apreciat, printre multe altele, deoarece coardele sale vocale ar putea înlocui cu succes multe instrumente muzicale. Ştefan, este de asemenea admirat de o mare parte din comentatori. El a câştigat admiraţia multor stelişti, deoarece el a afirmat în concurs că este susţinător înfocat al roş-albaştrilor. În plus, a oferit un număr care a vizat cel mai iubit sport din România, fotbalul. A adus inovaţie şi creativitate în acest domeniu şi astfel a fost apreciat de privitori.
            Oamenii au vrut să vadă şi altceva, pe lângă numerele de muzică şi dans. Şi-au dorit ceva inedit şi exact asta le-a oferit Ştefan.
            Am certitudinea că băieţii ne vor uimi şi în finală, cu numere bine pregătite şi că vor epata, cum au făcut până acum, prin propriile calităţi, cu ajutorul cărora au câştigat simpatia publicului.
            Să ne amintim că din Botoşani, din Moldova, au plecat cândva Eminescu, Creangă, Iorga, Enescu, Luchian , genii care au dus numele României peste hotare. A venit şi secolul 21, cu botoşănenii lui de renume. Cred că zilnic păşim pe un pământ norocos şi trăim într-un colţ de ţară din care nasc mereu şi oameni frumoşi şi talentaţi.


Diana Dădăcuş


http://botosanibotosani.blogspot.com/2011/04/romanii-au-talent-la-botosani-am.html
http://cursdejurnalism.blogspot.com/2011/04/vineri-seara-am-vizionat-cu-mult.html

vineri, 8 aprilie 2011

“Cinemateca de Vineri”- un nou proiect la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani


Vineri, 8 Aprilie 2011, a avut loc inaugurarea proiectului “Cinemateca de Vineri”, la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani. Organizatorii evenimentului sunt Sabina Bălan, Miruna Petruşcă, Silvana Mihai şi Diana Ligi, din clasa aXI-a G, împreună cu doamna profesoară Adriana Jurma.
“Cinemateca de Vineri” constă în promovarea conceptului cinematografic. Prin întâlniri periodice, se doreşte schimbarea anumitor prejudecăţi, cum că arta cinematografiei se bazează doar pe spectaculosul american şi se încearcă o educare a elevilor în ceea ce priveşte elementele de bază a cestui domeniu.
„Această activitate, după cum am precizat şi la prima întâlnire, nu constituie un curs de cinematografie.  Doar pentru că noi stăm în faţa celorlalţi şi organizăm acest proiect nu înseamnă că ceilalţi nu pot interveni. Tocmai de aceea deviza noastră este <<CINEMA împreună>>”, explică Miruna.
Prima întâlnire din cadrul proiectului „Cinemateca de Vineri” şi-a propus prezentarea treptelor evoluţiei filmului, de la naşterea cinematografului, până în anii 1930. Pentru viitor, fetele îşi doresc ca activitatea să ia amploare, ajungând să trateze, mai târziu, subiectul celor mai importante filme de actualitate.

Cu ce impresii au rămas spectatorii? 
  • “Mi-a plăcut! Aştept să văd cu ce ne vor încânta data viitoare!” Catană Vlad 
  •      “E o ocazie bună de a cunoaşte istoria filmelor. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost că niciun scurtmetraj nu urma un fir narativ, dar asta nu e problema organizarii, asa au fost concepute primele filme ale omenirii.” Cozmaniuc Alexandru
  •       “Un proiect îndrăzneţ şi inedit, o cale foarte bună de a educa un public care se lasă prea uşor uimit de efecte vizuale şi auditive, uitând ce este filmul, de fapt. Ciobanu Bogdan 
  •   “În opinia mea acest proiect este o inovaţie benefică pentru liceul nostru, este un mod plăcut de a-ţi îmbogăţi cultura generală şi o alegere bună pentru a petrece o parte mică din timpul liber într-un mod relaxant.” Creţu Irina 
  • “Un eveniment interesant din care am aflat unele lucruri noi, chiar dacă sincer m-au plictisit unele scene, probabil din cauză că nu am ochiul format pentru astfel de scurt metraje sau cu genul de filme mute. Să vedem ce va fi vinerea viitoare. Apreciez munca celor care au organizat.” Clement Claudiu

Incertitudinea şi misterul viitorului


Cu câteva zile în urmă, am avut ocazia de a asista la o discuţie care avea în prim plan un subiect total neplăcut.O tânără a fost agresată în plină stradă, în plină zi. Mai multe detalii ar dezvălui identităţi şi ar pune în pericol siguranţa persoanei în cauză. După ce am părăsit locaţia unde ne aflam, am meditat asupra celor auzite şi am văzut parcă cu alţi ochi lumea în care trăiesc şi am trăit până acum. Ţara unde huliganismul este la el acasă, unde respectul lipseşte cu desăvârşire, unde bunul simţ s-a demodat de mult.
             Oamenii au uitat de bunătate, de iertare, de virtute. În schimb, au pus accent pe pe vicii şi plăceri personale. Au uitat să viseze, să aştepte şi să spere că într-o zi speranţele lor vor prinde conturul dorit. Oamenii au uitat să iubească, au relaţii superficiale, de scurtă durată pentru că vor să guste din cât mai multe sortimente. Dar la final.. surpriză : rămân cu un gust amar. Şi ne plângem toţi că nu e nimic aşa cum ne-am dori, cum am vrea să fie. Dar nu acţionăm, nu luptăm şi ne lăsăm învinşi de cel mai mic obstacol. Suntem nemulţumiţi încontinuu şi nu vedem care sunt de fapt lucrurile esenţiale, nu vedem comorile din vieţile noastre. Le îngropăm înainte de vreme, fără a le estima bogăţia.
            Sunt dezamăgită de imaginea dezolantă a acestei ţări în care m-am născut, de oamenii nepăsători, preocupaţi tot timpul de problemele personale pe care ei înşişi le amplifică, de cruzimea şi răutatea care apare de unde nici nu te aştepţi, de lipsa sentimentelor, de pierderea valorilor pe care oamenii le aveau înainte, de injuriile şi cuvintele obscene pe care le auzi la tot pasul.
            În concluzie, cred că oamenii ar trebui să reflecteze puţin asupra vieţii lor. Eu sunt abia la începutul drumului, am multe de învăţat, dar sunt sigură că oamenii au văzut şi înfruntat mult mai multe. Ne confruntăm cu un război al generaţiilor, cu mentalităţi total opuse. Să fim aşadar mai optimişti, mai sinceri cu noi înşine, mai realişti. Să deschidem ochii acum cât încă mai putem schimba ceva. De unul singur un om nu poate face nimic. Doar împreună putem face totul, putem realiza orice.

Dădăcuş Diana

vineri, 1 aprilie 2011

1 Aprilie

Ziua de 1 Aprilie este cunoscută sub numele de “Ziua Păcălelilor”, în aproape toată lumea. Este o zi în care oamenii aduc bună dispoziţie şi zâmbete largi pe feţele celor dragi şi nu numai!
Istoria tradiţiei zilei de 1 Aprilie nu este certă, însă se crede că în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franţei ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie, pe 1 ianuarie. Întrucât la vechiul An Nou se obişnuia schimbul de cadouri, s-a continuat împărţirea lor şi după anul 1564, dar sub forma unor farse şi glumiţe nevinovate.
În România, această tradiţie s-a instalat în secolul al XIX-lea şi de atunci românii, cu mic cu mare, încearcă să-şi surprindă fie prietenii, vecinii, bunicii sau copiii, cu cea mai năstruşnică şi ingenioasă glumă: “Pentru mine, ziua de 1 aprilie este o oportunitate extraordinară să mă distrez, făcând farse prietenilor mei. Există totuşi şi o parte neplăcută: este greu de suportat când tu eşti subiectul farselor.”, “Anul trecut am avut cel mai incitant 1 Aprilie, am făcut o farsă nemaipomenită profesorilor noştri”, “Poţi face orice glumă oricui vrei, pentru că nimeni nu are voie să se supere!” spun zâmbind elevii.
“Cred că 1 Aprilie este o zi veselă pentru toată lumea, astfel că aduce bucurie în casele tuturor, începând cu cei mici care încearcă o minciunică ca farse pentru părinţi, până la bunicii simpatici care îşi păcălesc nepoţii.”, explică un proaspăt bunic.
Concluzionând, 1 Aprilie este o sărbătoare bine adaptată în România, reprezentând un prilej de satisfacţie interioară, pentru ca în schimbul glumelor hazlii pe care le facem sau le primim, cu toţii schiţăm, într-un final, un surâs timid.

Mădălina Iacob